miercuri, 22 februarie 2012

Moldova şi-a găsit vindecarea... în FMI !!!

   Vorbesc doi medici: 
- Ştii, amice, zece ani în urmă am avut un caz, când pacientul după toate legile trebuia să moară, dar el şi astăzi e viu. 
- Păi vezi, dacă omul într-adevăr vrea să trăiască, medicina e neputincioasă.

     Cam în această ordine de idei se conduc şi guvernanţii noştri (mai exact PD şi PLDM). Mă refer la problema alegerii şefului statului şi propunerea celor doi candidaţi - Ababii şi Bacalu. 
     Boala statului nostru nu va putea fi vindecată de un medic, fie el ex-ministru al sănătăţii (în perioada ex-comunistă), rector de universitate sau bun specialist (medic). Căci pentru pornirea lucrurilor într-un stat ca al nostru este nevoie de un călău, nu de un medic. Un călău care să pună lucrurile la locurile lor, să taie-n dreapta şi-n stânga corupţia, cumătrismul, neprofesionalismul etc.
     Soluţia bancherului (bancherei) e şi ea anapoda. Poate că experienţa internaţională îşi va spune cuvântul, dar rădăcinile în Banca Naţională a Moldovei într-o perioadă compromiţătoare (1996-2002), consider că au marcat-o în domeniul cantităţii banilor. Un atu al acesteia (Veronica Bacalu) ar fi legătura sa cu FMI (unde este angajată), legătură ce ar putea favoriza guvernarea în cazul unor indisponibilităţi salariale sau alte motive pecuniare.
     Primul se apropie de vârsta celor 70 ani, a doua e în floarea vârstei de 51 ani, primul - un comunist statalist, a doua - o cosmopolită americanizată.
     Care au fost criteriile de selectare ale acestor doi candidaţi rămâne să le aflăm, cert este că liberalii (arbitrii) vor înclina balanţa spre a doua (visul lui Filat). Sau Plahotniuc iar va trage sforile? Aşteptăm să vedem.
     Epigrama:
 În certuri iar ei se avântă
Cu toţii vor să sară calul,
Iar Ghimpu într-un colţ cuvântă
La naiba Ababii şi Bacalu !!!

P.S. FMI-ul nu dă o fărâmitură degeaba...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu