Atentatul durerii şi provocarea societăţii...

     Astăzi a fost petrecut pe ultimul drum, însoţit de zeci de coroane, sute de flori, mii de lacrimi şi mulţimi de oameni, răposatul-asasinat Igor Ţurcan, preşedintele Federaţiei de Tenis şi preşedintele stafului electoral a lui Mihai Godea. Am încercat să evităm acest subiect, dar durerea şi tristeţea a cuprins întreagă ţară, iar inima este mai sensibilă şi receptivă la asemenea situaţii, în detrimentul politicii.

     Şi, totodată, nu putem ignora, din păcate, implicaţiile oribile ale politicii şi buissnesului în aceste situaţii ce zguduie o societate întreagă. Şi cât de mult ne-ar fi antipatic personajul Godea, răvăşirea sa sinceră la mormântul prietenului său, este de înţeles.

     Într-o altă ordine de idei, cea mai repulsivă pătură socială pentru mine o constituie oligarhii. Deşi, această persoană, Igor Ţurcan, făcea parte nemijlocit din această categorie, fiind implicat şi în buissnesul cu tutun (ţigări), construcţii, etc. nu consider că merita un asemenea final.

     Există o vorbă populară, care vociferează că nici celui mai înverşunat duşman să nu-i doreşti o moarte cruntă. Deci, prin urmare, acest asasinat nu e iniţiat de oameni, ci de monştri, persoane fără suflet şi cu plăcerea de a vedea soţii văduve şi copii orfani.

     Nu admit legile lui Hammurrabi, dar uneori e necesar o implicare totală şi dură din partea autorităţilor statale, iar abţinerea acestora în a găsi soluţii şi rezolva situaţiile respective, este echivalentă cu acceptarea în societatea noastră a unor astfel de urgii.

     Aşadar:

1) Prim-ministrul şi organele abilitate se implică destul?

2) Atentatele fac parte din politică şi o ajută?

3) Asta-i democraţia care ne-o propune AIE?

P.S. Să plângem pentru cei îndureraţi...